CALRRM – Autoritățile locale din România și Republica Moldova s-au întâlnit la Sibiu

Asociația Comunelor din România – ACoR, în parteneriat cu Consiliul Județean Sibiu și cu Primăria Municipiului Sibiu, organizează, în perioada 16 – 19 septembrie, în Sibiu, Sesiunea solemnă a Adunării generale a Consiliului Autorităților Locale din România și Republica Moldova (CALRRM) – „ÎMPREUNĂ ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ” .

Evenimentul se află la cea de-a IV-a ediție, prima ediție fiind organizată la Chișinău în anul 2013 și beneficiază de prezența a 120 de primari din cele două țări și de reprezentanții autorităților publice centrale.

Această inițiativă are ca scop consolidarea relațiilor de cooperare dintre autoritățile administrației publice locale din Republica Moldova și România și identificarea modalităților prin care se pot transfera cunoștințe în domeniul administrației publice locale, precum și modalități de promovare reciprocă a drepturilor și intereselor autorităților locale în cadrul instituțiilor europene.

Membrii Consiliilor directoare ale Asociației Comunelor din România (ACoR), Asociației Orașelor din România (AOR) și Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) au dezbătut și au semnat astăzi, 17.09.2021, DECLARAȚIA – APEL privind constituirea CALRRM.

Principalele aspecte abordate de către CALRRM:

– Analiza modalităților de promovare a drepturilor și intereselor autorităților locale din Republica Moldova în cadrul instituțiilor europene;

– Susținerea și promovarea participării, în calitate de observatori, ai unei delegații a autorităților locale din Republica Moldova la lucrările Comitetului European al Regiunilor;

– Identificarea unor metode concrete de sprijin a autorităților locale din Republica Moldova, care să contribuie la îmbunătățirea capacității administrative ale acestora;

– Dezbaterea modalităților de transpunere a acquis-ului comunitar în legislația Republicii Moldova prin utilizarea experienței României;

– Identificarea unor surse de finanțare pentru acțiuni de sprijin a autorităților locale din Republica Moldova și lansarea unui program pilot de finanțare;

– Identificarea de proiecte cu finanțare externă care să finanțeze inițiativele comune ale membrilor CALRRM, în special în domeniul instruirii personalului din administrația publică din Republica Moldova;

– Dezbaterea modalităților de participare a reprezentanților Guvernului României, cât și a reprezentanților Guvernului Republicii Moldova la sesiunile Adunării generale a CALRRM;

– Situația actuală și direcțiile de impulsionare a procesului de stabilire a înfrățirilor între colectivitățile locale din România și cele din Republica Moldova și continuarea eforturilor de identificare a comunelor din România care doresc să se înfrățească cu autorități locale din Republica Moldova.

Transmisiunea evenimentul poate fi urmărită AICI!

trimite:

Alte informații

ACoR - filiala Constanța

ACoR filiala Constanta Ⓒ 2021 - Toate drepturile rezervate