Programul Național de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei

Luni, 31 mai 2021, Asociația Comunelor din România, reprezentată prin doamna Mariana GÂJU, primarul comunei Cumpăna, județul Constanța, prim-vicepreședintele ACoR și președintele Filialei Județene Constanța a A.Co.R., a participat online, la lansarea lucrărilor pentru Programul Național de Suport destinat copiilor în contextul pandemiei de COVID-19 – ”DIN GRIJĂ PENTRU COPII”, ședință organizată de Guvernul României.

La lansarea Programului au participat dl. Florin CÎȚU, prim-ministrul României, dna. Raluca TURCAN, ministrul muncii și protecției sociale, dna. Mădălina TURZA, consilier de stat, reprezentanți ai Asociației Municipiilor din România și reprezentanți ai Uniunii Naționale a Consiliilor Județene.

Scopul programului este să analizeze efectele pandemiei COVID-19 asupra copiilor în plan psiho-emoţional, dar şi în raport cu riscurile de siguranţă online şi violenţa domestică.

Doamna Mariana GÂJU și-a exprimat deschiderea Asociației pentru acest program, subliniind importanța stării atât fizice cât și psihice a copiilor și nevoia de doctori și psihologi în școlile din mediul rural.

Puteți urmări o parte din eveniment AICI.

trimite:

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin

Alte informații

Vocea Comunelor mai 2021

Buletinul informativ al Asociației Comunelor din România – Vocea Comunelor, prezintă succint o parte din activitatea ACoR din luna mai și informații utile pentru autoritățile

ACoR - filiala Constanța

ACoR filiala Constanta Ⓒ 2021 - Toate drepturile rezervate